spot_img
5.7 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEvenimentPolițiștii locali au luat la întrebări comercianții stradali. S-au aplicat amenzi de...

    Polițiștii locali au luat la întrebări comercianții stradali. S-au aplicat amenzi de 3000 lei

    Polițiștii Biroului Control Comercial din cadrul Poliției Locale Târgu Jiu au desfășurat un control tematic pe strada Aleea Pieței vizând comercianții care expun marfă, atât pe trotuar, cât și pe partea carosabilă a drumului public, perturbând, astfel, traficul pietonal și auto în zonă.

    ”Acțiunea a avut loc vineri, 15.02.2019, fiind aplicate 3 avertismente verbale și 10 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3.000 lei, în conformitate cu prevederile HCL nr. 522/2018 privind aprobarea Regulamentului de exercitare a activităților comerciale pe raza Municipiului Târgu Jiu, pentru practicarea de activități comerciale pe domeniul public, fără a respecta normele legale în vigoare.

    Avertismentele verbale au fost aplicate comercianților care, în timpul controlului, au ridicat marfa de pe domeniul public.

    Precizăm că, anterior acestui control, polițiștii locali au efectuat mai multe acțiuni de informare a comercianților cu privire la interdicția de a expune marfa pe carosabil sau trotuar” a transmis purtătorul de cuvânt din cadrul Poliției Locale Târgu Jiu.

     
     
     
     
     
     

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: