spot_img
15.1 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăEvenimentPrimărița comunei Stoina, condamnată la un an și șase luni de închisoare...

    Primărița comunei Stoina, condamnată la un an și șase luni de închisoare într-un dosar de corupție. Ar putea rămâne și fără funcție

    Primarul comunei Stoina, Ioana Bușe, a fost condamnat definitiv la un an și șase luni de închisoare cu suspendare. Sentința a fost dată vineri, 11 mai, de Curtea de Apel Craiova și este definitivă. În prima instanță, un complet de judecată de la Tribunalul Gorj a hotărât achitarea primăriței, dar sentința a fost contestată.

    „Înlătură dispozițiile privind achitarea inculpatei Buşe Ioana.contopește pedepsele aplicate inculpatei, urmând ca aceasta sa execute pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. Aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin 1 lit. a teza a II a, lit. b şi lit. c (interzicerea dreptului de a desfăşura o activitate de natura celei de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii) V. C. pen. În baza art. 86 ind. 1 V. C.p. cu aplic art. 5 C. p. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 6 luni“, se arată în sentința judecătorească. Pedepse de închisoare pentru alți trei inculpați din dosar Alți trei inculpați din dosar au primit pedepse de închisoare cu suspendare. Sorin Florentin Pîrvan a fost condamnat la doi ani și opt luni de închisoare. „În baza art. 86 ind. 1 V. C. p. cu aplic art. 5 C. p. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani şi 8 luni“, se precizează în hotărârea judecătorească.

    Iulia Pîrvan a fost condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare, iar Ion Gorun a primit o pedeapsă de un an și șase luni de închisoare. Obligați să achite daune de peste un miliard de lei Inculpații în frunte cu primărița comunei Stoina au fost obligați să achite prejudiciul creat în sumă de peste un miliard de lei vechi. „Obligă în solidar inculpaţii Pîrvan Sorin Florentin, Pîrvan Iulia, Gorun Ion și Bușe Ioana, la plata sumei de 107.245,46 lei, la care se adaugă accesoriile fiscale calculate de la data efectuării fiecărei plăţi până la data efectuării plăţii integrale a debitului principal. În baza art. 274 Cod procedură penală obligă pe inculpaţii Pîrvan Sorin Florentin şi Pîrvan Iulia la câte 2.000 lei cheltuieli judiciare statului şi pe inculpații Gorun Ion și Bușe Ioana la câte 1.500 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de câte 1.000 lei reprezintă cheltuieli judiciare în cursul urmăririi penale“, se mai arată în sentința Curții de Apel Craiova. Primăriţa din Stoina a fost trimisă în judecată de DNA împreună cu un angajat din subordinea sa, dar și cu doi soți din Craiova, patroni ai unei firme, care au arendat terenuri în localitate pentru a încasa subvenții APIA. O parte din actele folosite pentru încasarea subvențiilor au fost falsificate.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: