spot_img
11.8 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăEvenimentProfesorul care a sedus o elevă de 12 ani are interzis doi...

    Profesorul care a sedus o elevă de 12 ani are interzis doi ani la catedră! Făceau sex în locuri publice!

    Cosmin Oproiu, profesor de discipline socio-umane, a fost găsit vinovat de comiterea a două infracțiuni de act sexual cu un minor și a fost condamnat de Judecătoria Târgu Jiu la o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 5 ani, pentru că a întreținut relații sexuale cu o elevă în vârstă de numai 12 ani.

    Profesorul nu va mai avea dreptul să fie profesor timp de doi ani. Acesta a fost obligat și la plata de daune morale în sumă de 30.000 de lei, minorei de care a abuzat. Instanța de judecată i-a mai impus lui Cosmin Oproiu să presteze o muncă neretribuită, în folosul comunității, în cadrul Direcției pentru Protecția Copilului Gorj sau a Primăriei Tg-Jiu, pe o perioadă de 90 de zile. Hotărârea Judecătoriei Târgu Jiu nu este definitivă și poate fi contestată.

    Au făcut sex într-un gang din centrul Târgu Jiului

    Relația dintre profesor și elevă s-a desfășurat în perioada august – decembrie 2015, atunci când el era profesor de discipline socio-umane la Colegiul de Arte „Constantin Brăiloiu” din Târgu-Jiu. Conform procurorilor, eleva și profesorul au discutat, la început, pe rețelele de socializare, iar prima întâlnire între cei doi a avut loc într-o seară din luna iulie 2015. Profesorul i-a cerut să îi trimită câteva poze cu ea dezbrăcată, dar a fost refuzat. Potrivit rechizitoriului, la jumătatea lunii august, profesorul a contactat-o telefonic pe minoră și s-au întâlnit în zona staţiei CFR Tg-Jiu, după care a condus-o în scara unui bloc din apropiere, care nu era iluminată, și a întreţinut cu aceasta raport sexual oral.

    Cei doi au continuat să se întâlnească frecvent până la sfârșitul lunii decembrie 2015. Profesorul o chema pe fată în diferite locuri și întrețineau relații sexuale. Aceste întâlniri amoroase aveau loc chiar în locuri publice, cum ar fi gangul care face legătura cu centrul civic al orașului și anumite blocuri. La un an după terminarea relației, minora a recunoscut părinţilor săi relaţia pe care a avut-o cu profesorul, iar unul dintre părinți a făcut plângere la Biroul de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: