spot_img
9.2 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăEvenimentRăfuială stropită cu sânge între doi oameni au străzii

    Răfuială stropită cu sânge între doi oameni au străzii

    O ceartă aprinsă între doi oameni ai străzii s-a terminat într-o baltă de sânge. Unul dintre ei a scos cuţitul şi l-a înfipt adânc în toracele celuilalt. Incidentul sângeros a avut loc în faţa unei terase de lux din Târgu-Jiu.

    Motivul care l-a împins pe bărbatul de 60 de ani, fără locuinţă să recurgă la un astfel de gest nu a fost deocamdată aflat de anchetatori. Totul s-a întâmplat fără scandal în apropierea unei terase de lux din centrul municipiului Târgu-Jiu. Cei aflaţi la terasă nu au văzut incidentul, însă l-au zărit ulterior pe bărbatul de 50 de ani căzut ca secerat la pământ. O ambulanţă a fost chemată de grabă la faţa locului, iar victima a ajuns imediat pe masa de operaţie, unde medicii au reuşit să-i salveze viaţa, deşi rana era destul de adâncă. Poliţiştii au pornit în căutarea agresorului, şi după aproape o oră au reuşit să-l prindă. Agresorul nu recunoaşte însă că şi-ar fi înjunghiat amicul de pahar. Cu toate acestea, omul a fost reţinut, şi acuzat de săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat. Cei doi bărbaţi locuiesc de o vreme la Casa Iris, acolo unde sunt cazaţi de obicei oamenii fără un acoperiş deasupra capului. Cei care locuiesc acolo spun că cei doi se certau des după ce consumau băuturi alcoolice împreună. Poliţiştii continuă ancheta în acest caz, pentru stabilirea motivului care a condus la producerea incidentului. Dus în faţa magistraţilor gorjeni, bărbatul a primit drept răsplată pentru fapta sa necugetată numai puţin de 29 de zile de arest preventiv. Între timp, victima sa a fost operată de medicii din cadrul Spitalului Judeţean Târgu-Jiu, aflându-se permanent sub supravegherea acestora.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: