14.1 C
Târgu Jiu
vineri, septembrie 30, 2022
AcasăEvenimentRestricții de circulație pe perioada Târgului de la Polovragi

Restricții de circulație pe perioada Târgului de la Polovragi

În perioada 16-20 iulie a.c., în localitatea Polovragi, se va desfășura manifestarea tradițională „Nedeia de la Polovragi”. În acest context, pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță civică, vor acționa, în medie, zilnic, 30 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice și criminalistic.

Pentru menţinerea unui climat adecvat de ordine şi siguranţă publică, polițiștii vor acționa în sistem integrat, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi ”Tudor Vladimirescu” Gorj.
Întrucât se preconizează aglomerări de persoane, dispozitivul de ordine publică și rutieră a fost suplimentat, atât pentru a asigura o fluidizare a traficului rutier, cât și pentru prevenirea unor accidente rutiere.

„Pentru a preîntâmpina blocajele în trafic, informăm participanții la trafic cu privire la faptul că, în perioada menționată, traficul rutier va fi restricționat.
Astfel, se va circula pe un singur sens pe DC 22 (str. Drumul Dacilor), de la intersecţia cu DN 67 până la intersecţia cu DJ 665 (str. Drumul lui Burebista). Astfel, va fi permisă circulaţia în sensul de mers DN 67 (str. Tudor Vladimirescu) – DJ 665 (str. Drumul lui Burebista), adică pe sensul de intrare în comuna Polovragi.

Totodată, se va circula pe un singur sens pe DJ 665 (str. Drumul lui Burebista) până la intersecţia cu DC 22A (str. Deceneu), fiind permisă circulaţia în sensul DC 22 şi str. Deceneu, respectiv pe DC 22A (str. Deceneu) până la intersecţia cu str. Scorillo, aici urmând a fi permisă circulaţia în sensul DC 22A (str. Deceneu) – str. Scorillo.
Oprirea vehiculelor pe ambele sensuri ale DJ 665 (str. Drumul Dacilor), pe tronsonul cuprins între intersecţia cu DC 22 şi Aleea Rubobostes este interzisă”, a transmis IPJ Gorj.

Două localități gorjene, premiate de Ziua Mondială a Turismului

0
Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, în parteneriat cu Consiliul Județean Gorj, Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea...

Două localitățile din județul Gorj, incluse într-o rută culturală la nivel național

0
Două localități din Gorj au fost incluse într-o rută culturală la nivel național ce include...

O nouă ediție a Târgului de Adopții

0
Asociația pentru protecția animalelor „PRO ANIMALS”, Direcția Județeană de Management Integrat al Deșeurilor și Protecția...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră!

- Advertisment -
error: Content is protected !!