spot_img
15.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEvenimentReţinut pentru contrabandă cu ţigări

    Reţinut pentru contrabandă cu ţigări

    Un târgujian a fost reţinut de poliţişti, fiind bănuit de săvârşirea infracţiunii de contrabandă. În casa acestuia, oamenii legii au descoperit peste 600 de pachete de ţigări fără marcaj legal.

    Bărbatul a fost prezentat magistraţilor cu propuneri legale, fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 45 de zile. „La data de 08 mai a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au reţinut pentru 24 de ore şi au introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj un bărbat de 46 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, bănuit de săvârşirea infracţiunii de contrabandă. Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că bărbatul deţinea la domiciliul său din municipiul Târgu-Jiu, 641 de pachete de ţigarete, fără marcaj legal, ce ar putea proveni din contrabandă, deţinute în vederea comercializării”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: