spot_img
20.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEvenimentReţinut pentru furturi din magazine

    Reţinut pentru furturi din magazine

    furtViciul unui tânăr de 18 ani, din Târgu-Jiu, l-a adus pe acesta în arestul poliţiei după ce a furat dintr-un magazin mai multe pachete de ţigări, dar şi o sumă de bani. Acesta a fost reţinut de poliţişti şi este acuzat de furt calificat. „La data de 10 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu, au reţinut pentru 24 de ore şi introdus în centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj, un tânăr, de 18 ani, din municipiul Târgu Jiu, bănuit de săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Acesta, ar fi sustras, în cursul lunii ianuarie, anul precedent, dintr-un chioşc situat pe strada Luncilor, din localitate, mai multe pachete de ţigări, iar în cursul lunii decembrie, dintr-un magazin de pe strada Calea Severinului, suma de 300 de lei. Cel în cauză urmează, ca în cursul zilei de astăzi (n.r. joi – 12 ianuarie), să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu cu propuneri legale”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Andrei Lazăr.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: