spot_img
15.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEvenimentS-a ciocnit cu maşina de un tractor

    S-a ciocnit cu maşina de un tractor

    Poliţiştii din Turburea au fost sesizaţi de către un şofer, cu privire la faptul că pe raza comunei amintite a avut loc un eveniment rutier. În fapt, cel care a sunat a spus poliţiştilor că maşina pe care o conducea a lovit un tractor. Din fericire nu au fost victime, evenimentul rutier soldându-se doar cu pagube materiale. „Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat că apelantul, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală a intrat în coliziune cu tractorul condus de către P.I., de 37 ani, din oraşul Filiaşi, judeţul Dolj. Tractorul nu era înmatriculat în circulaţie, avea număr fals de înmatriculare iar remorca tractată nu prezenta număr de înmatriculare”, a explicat Daniel Ionuţ Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj. Şoferul tractorului este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de punere în circulaţie şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, neînmatriculat şi cu număr fals de înmatriculare şi tractarea unei remorci neînmatriculate.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: