spot_img
15 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăEvenimentS-a spânzurat cu șireturile în arestul Inspectoratului de Poliție

    S-a spânzurat cu șireturile în arestul Inspectoratului de Poliție

    Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi a demarat, marţi, o anchetă în cazul unui timişorean găsit spânzurat în celula în care a fost dus în noaptea de 2 spre 3 septembrie, la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ. Tânărul care s-a sinucis fusese reținut pe raza municipiului Târgu-Jiu după ce furase două genți. El era căutat pentru alte furturi.

    tanar-mehedintiSurse apropiate cazului au declarat pentru Agerpres că Grigore Valentin Dumitru, în vârstă de 33 ani, fusese prins în Târgu-Jiu în timp ce sustrăgea genţile unor studenţi, din două autoturisme. Bărbatul avea antecedente penale şi pentru că pe numele său figura un mandat de arestare preventivă emis de IPJ Mehedinţi. Acesta a fost predat sub escortă poliţiştilor mehedinţeni. Potrivit anchetatorilor, suspectul se afla singur în celula Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă Mehedinţi şi nu se ştie încă de unde a avut şireturile cu care şi-a pus capăt zilelor, fiind sumar îmbrăcat şi în picioare purta papuci. Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost transportat la morga Spitalului Judeţean de Urgenţe din Drobeta Turnu Severin pentru efectuarea necropsiei, iar apoi a fost ridicat de o rudă pentru a fi înmormântat.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: