spot_img
20.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEvenimentS-a urcat la volan și a ajuns în arest

    S-a urcat la volan și a ajuns în arest

    Un tânăr din Târgu Cărbunești care nu putut sta departe de mașina personală a ajuns în arest, cercetat pentru infracțiunea de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană care are acest drept suspendat. Bărbatul va fi prezentat parchetului pentru o decizie în privința situației sale.

    “La data de 10 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci, fiind în continuarea cercetărilor într-un dosar penal privind săvârșirea infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană care are acest drept suspendat, au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, un tânăr de 29 de ani, din orașul Târgu Cărbunești, bănuit de săvârșirea faptei.
    Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că în noaptea de 5/6 ianuarie a.c., tânărul ar fi condus un autoturism pe DN 67/C Bengești-Ciocadia, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
    În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru documentarea activității infracționale, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat unității de parchet, cu propuneri procedural”, transmite IPJ Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: