spot_img
7.7 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 18, 2024
Altele
    AcasăEvenimentSărbătoarea Dealului, prilej de rugăciune şi praznic

    Sărbătoarea Dealului, prilej de rugăciune şi praznic

    Unul din cele mai frumoase şi trainice obiceiuri gorjene, Sfinţirea Viilor, a fost readus şi anul acesta la viaţă de localnicii din satul Bâlta, comuna Runcu. În joia ce urmează Sărbătorii de Paşti, preotul sfinţeşte via şi oficiază o slujbă specială, menită să înlăture vremea neprielnică. Tot tradiţia este cea care îndeamnă pe toţi cei prezenţi să deguste din rodul de peste an. De la sfinţirea viilor nu au lipsit nici oficialităţile.

    Dealurile de la Bâlta, generos îmbrăcate de viile înmugurite, te îndeamnă oricând la un popas în zonă. Ar şi imposibil de rezistat, o dată ce întâlneşti şi sătenii care se gospodăresc, cum ştiu ei mai bine, dar, cel mai important, îşi preţuiesc obiceiurile creştine. Sădită, săpată, apoi tăiată şi cu migală legată, via aduce oamenilor din Runcu, după ce dă în floare, primul semn că munca depusă nu a fost în zadar. Satisfacţia este şi ea pe măsura rodului, iar soiurile de vin produse de săteni sunt vestite pentru acurateţea şi nobleţea gustului. Concluzia o împărtăşesc mai toţi sătenii, pentru că nu există gospodar în Bâlta care să nu se mândrească, măcar puţin, cu producţie viticolă proprie. De dimineaţă până în amurg, ziua a fost rezervată ritualului bisericesc, dar şi unei adevărate petreceri, iar Sfinţirea Viilor a fost prilej de rugăciune, pentru ca vremea să fie prielnică, iar rodul spornic.

    Ţin la tradiţie şi credinţă

    Sătenii mai cred cu tărie şi că pământul rodeşte după credinţa şi inima fiecăruia, iar slujba ţinută de preot ţine departe de podgorii grindina, ploaia torenţială sau furtuna. „De ani de zile, la Bâlta, în joia care urmează Paştelui, ne strângem pe deal şi aşteptăm împăcaţi părintele care ne sfinţeşte viile. E multă muncă la podgoriile astea mândre, aşa cum le vedeţi, dar o facem cu dragă inimă. Nu a mai dat mana sau grindină pe aici de multă vreme şi nici nu ne dorim. Dar asta se întâmplă şi graţie credinţei pe care o au sătenii”, a povestit unul dintre săteni. Sătenii mai tineri cunosc tradiţia la fel de bine ca cei mai în vârstă, pentru că la sfinţirea viilor au fost martori, peste ani şi ani, generaţii întregi de localnici, iar obiceiul a căpătat trăinicie. Drept dovadă, stă aşezată, la marginea uneia dintre podgorii, o masă cu bucate şi vin, special aduse, pentru a fi sfinţite de preot. Obiceiul este ca din mâncarea stropită cu aghiazmă, să se dea de pomană, iar praznicul se ţine în cinstea sătenilor gospodari. „Am adus de toate, căci preotul sfinţeşte şi via şi mâncarea iar cu rugăciunea aleasă şi rostită din inimă, se vor îndepărta toate relele ce s-ar putea abate asupra muncii noastre. E multă lume strânsă, aşa cum e în fiecare an iar după ce se încheie sfinţirea viilor începe nedeea şi voia bună”, mai spune un alt sătean, privind lung în valea plină cu petrecăreţi.

    Slujbe speciale, ţinute de preoţi

    Tradiţiile sunt preţuite în egală măsură de preoţi şi enoriaşi. „Însemnătatea zilei de azi este legată de praznicul dealului. Avem slujbe speciale pentru alungarea puricilor, a insectelor iar la fiecare troiţă din cele 72 câte sunt în parohia Bâlta, ne rugăm pentru sfinţirea viilor. Şi animalele sunt sfinţite, avem staule de oi, iar ruga se face pentru îndepărtarea bolilor. Se strâng apoi în vale toţi enoriaşii, iar o parte importantă în ritualul bisericesc, ţine de dezlegarea blestemului lui Trifon, menită să alunge farmecele şi lucrările diavoleşti”, a precizat preotul paroh, sat Bâlta, Ion Pilea. Că sunt indispensabile aceste slujbe de sfinţire a completat şi un localnic, care a spus cu bucurie în glas că la ceas de sărbătoare, an de an, se transmite tradiţia copiilor şi nepoţilor.

    Primarul Câmpeanu sprijină tradiţiile în Bâlta

    Edilul comunei Runcu se bucură să sprijine manifestări de tradiţie, mai ales că iniţiativa a adus de-a lungul anilor şi mai multă consistenţă frumoaselor obiceiuri. „Am încercat să păstrăm Sărbătoarea Dealului, când se strânge lume multă şi preoţi să ferească recolta de piatră şi ploi. După sfinţirea viilor, atmosfera încinsă între săteni este de petrecere, iar un mic ajutor primesc de la ansamblurile folclorice din Runcu şi cele de Şcoala Populară de Artă. În plus, mă bucur că oficialităţile au dat curs invitaţiei mele”, a precizat primarul comunei Runcu, Adi Câmpeanu. Spre încântarea edilului, autorităţile judeţene şi oficialităţile nu doar au dat curs invitaţiei, ci la unison au concluzionat că ar fi păcat să lispeşti de la un astfel de eveniment. Prezenţi la sărbătoarea dealului au fost prefectul judeţului Liviu Andrei, însoţit de liderul PNL Gorj, Dian Popescu şi preşedintele PDL Gorj, Ion Ruşeţ. Participarea a fost şi una în premieră pentru prefectul Andrei şi senatorul Ruşeţ, care au lăsat de înţeles că renumele zonei şi al oamenilor gospodari de la Bâlta îi va readuce în comuna Runcu negreşit. Prefectul Andrei are un motiv în plus pentru că „am gustat vinul din Bâlta, este extraordinar, la fel ca şi oamenii locului. Este prima dată când am reuşit să ajung la sfinţirea viilor, din motive obiective care m-au reţinut în alţi ani. Mă bucur să văd că nu sunt uitate tradiţiile, iar oamenii arată lumii întregi că sunt vii, că pot exista”, a spus prefectul judeţului, Liviu Andrei. Însemnătatea evenimentului a surprins şi pe preşedintele PNL Gorj, Dian Popescu, încântat să se alăture sătenilor şi primarului din Runcu. „În general, uităm că în comună există şi viaţă culturală, dar mă bucur că primarul, Adi Câmpeanu, a demonstrat contrariul”, a declarat preşedintele PNL Gorj, Dian Popescu. O certitudine în plus este că la anul, dealurile din Bâlta se vor umple, din nou, în joia de după Paşti, de voie bună şi de zarva oamenilor strânşi la sfinţirea viilor.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: