spot_img
10.8 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăEvenimentScandal cu săbii la Turceni

    Scandal cu săbii la Turceni

    Un scandal iscat în faţa unui local din Turceni s-a soldat cu reţinerea a doi dintre scandalagii. Şi asta după ce indivizii au tulburat liniştea publică în zonă, iar în timpul scandalului unul dintre ei a scos o sabie cu care a trecut la ameninţări. În cele din urmă, poliţiştii au fost sesizaţi, iar scandalagii încătuşaţi. „Poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Turceni s-au sesizat din oficiu despre faptul că, B.I., 33 ani, din comuna Butoieşti, judeţul Mehedinţi şi L.V.I., 20 ani, din oraşul Turceni, pe fondul unei stări conflictuale mai vechi cu P.I.M., 33 ani, din aceeaşi localitate au provocat scandal public într-un local şi în afara acestuia. De asemenea B.I. l-a ameninţat cu o sabie pe P.I.M. şi împreună cu L.V.I. au distrus ulterior elemente de la un autoturism, aparţinând aceleiaşi persoane, creând un prejudiciu în valoare de 700 lei”, a declarat Bogdan Scafeş, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj. În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii publice, distrugere şi port fără drept de armă albă în locuri publice, arma fiind ridicată în vederea cercetărilor. Prezentaţi în faţa instanţei, scandalagii au scăpat doar cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu pentru următoarele 29 de zile.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: