spot_img
10.9 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăEvenimentScoși în viață de sub un mal de pământ

    Scoși în viață de sub un mal de pământ

    Lucrare de milioane în Romaneşti! Peste 50% din proiect, executat!Doi bărbați care efectuau lucrări la o rețea de apă au avut zile după ce un mal de pământ s-a surpat peste ei. Incidentul a avut loc în comuna Plopșoru.

    „În jurul orei 11:00 am fost solicitați să intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un mal de pământ care s-a surpat peste o persoană în comuna Plopsoru.
    La fața locului s-au deplasat echipaje de pompieri din cadrul Secției de Pompieri Turceni și Detașamentul de Pompieri Tg-Jiu cu o autospeciala pentru descarcerare, un autocamion, un container multirisc, o ambulanță SMURD și un echipaj SAJ Gorj. Echipajele sosite la fața locului au constatat că două persoane de sex masculin în vârsta de 47, respectiv 49 de ani, au fost scoase de sub malul de pământ de către colegii alături de care efectuau lucrările la rețeaua de apa. Cele două persoane au fost evaluate medical la fața locului, iar apoi au fost transportate la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale”, a transmis ISU Gorj.
    Un incident similar a avut loc, în urmă cu o săptămână, în localitatea Târgu Cărbunești, dar, din păcate, victima nu a mai putut fi, atunci, salvată.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: