spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăEvenimentŞefa de la Protecţie Socială, în arest la domiciliu

    Şefa de la Protecţie Socială, în arest la domiciliu

    Magistraţii Curţii de Apel Craiova au decis ca directorul de la Protecţie Socială din cadrul Primăriei Târgu-Jiu, Teodora Ciobanu, să stea în arest la domiciliu. Prin admiterea contestaţiei, instanţa Curţii de Apel au stabilit ca aceasta să fie plasată în arest la domiciliu pentru următoarele 30 zile, începând de ieri – 27 mai, până la data de 25 iunie. În acest caz, conform declaraţiilor făcute de viceprimarul Aurel Popescu, noua situaţie a Teodorei Ciobanu va fi pusă în discuţie în cadrul întâlnirii ce va avea loc, urmând să se ia o decizie în ceea ce priveşte instituţia pe care aceasta o conducea. Arestată în dosarul privind săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, directorul de la Protecţie Socială, Teodora Ciobanu a fost suspendată marţi din funcția de conducere deţinută. Practic, măsura de arest la domiciliu impune numirea unui director interimar la Protecţie Socială. Şeful Direcţiei de Protecţie Socială, Teodora Ciobanu, a fost arestată la sfârșitul săptămânii trecute, fiind acuzată de luare de mită în formă continuată. Potrivit anchetatorilor, șefa de la Protecție Socială solicita bani pentru a promova persoanele respective în funcții. Sumele variau între 4.000 și 3000 de euro, per total prejudiciul fiind de 4.000 de euro. Aceasta și-ar fi scos la mezat chiar și postul de director din cadrul Direcției.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: