18.4 C
Târgu Jiu
marți, august 16, 2022
AcasăEvenimentSfârșit tragic din cauza inconștienței! O femeie a murit lovită de mașină

Sfârșit tragic din cauza inconștienței! O femeie a murit lovită de mașină

O femeie de 54 de ani din Căpreni, județul Gorj, a fost lovită de mașină în timp ce traversa strada pe bicicletă, prin loc nepermis și fără să se asigure. La faţa locului a ajuns şi un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj. Medicii de pe ambulanţă au încercat să îi salveze viaţa femeii, însă în zadar. Șoferul de 38 de ani, din Craiova, a fost testat cu aparatul etilotest, concluzia fiind că nu consumase băuturi alcoolice. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.

Femeia din Căpreni mergea spre casă, însă atunci când a vrut să treacă strada nu a ţint cont că nu se află într-un loc care să îi permită acest lucru, şi nici nu s-a asigurat. Aceasta a fost acroşată violent de o maşină care se deplasa regulamentar. Bărbatul care se afla la volanul autoturismului a susţinut faptul că a observat-o pe femeie foarte târziu, nemaiputând să o evite. Femeia a suferit răni grave, iar medicii ajunşi la faţa locului au încercat zeci de minute să îi salveze viaţa. După aproximativ o oră a fost declarat decesul. Şoferul maşinii implicate în accident are 38 de ani şi este din Craiova. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Până la finalizarea cercetărilor, pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.

,,Secţia 8 Poliţie Rurală Stoina a fost sesizată prin apelul 112 de un participant la trafic, cu privire la faptul că pe raza comunei Căpreni a avut loc un accident rutier soldat cu o victimă rănită grav. La fața locului s-a deplasat o echipă operativă care a constatat că un bărbat de 38 de ani, din municipiul Craiova, județul Dolj, în timp ce conducea un autoturism pe DN 6B, Căpreni, a accidentat mortal o femeie de 54 de ani, din localitate, care traversa drumul pe bicicletă prin loc nepermis și fără a se asigura. Conducătorul auto a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj.

Accident pe Defileul Jiului. Două persoane au ajuns la spital

0
Două autoturisme au intrat  în coliziune pe Defileul Jiului. Coloane de mașini s-au format în...

Trei femei rănite într-un accident

0
Trei femei, în vârstă de 30, 35 și 65 de ani au ajuns, sâmbătă seara,...

Accident produs din cauza unei depășiri neregulamentare

0
Un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane a avut loc pe Drumul Național 66...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră!

- Advertisment -
error: Content is protected !!