spot_img
15.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEvenimentȘi-a agresat bunica de 89 de ani

    Și-a agresat bunica de 89 de ani

    Un nepot de 32 de ani și-a agresat și amenințat cu moartea propria bunică de aproape 90 de ani. El și-a descărcat furia și pe o parte din mobilierul din casă, distrugând tot ce i-a ieșit în cale. De altfel polițiștii gorjeni au emis un ordin de protecția și pe numele unui alt gorjean, în vârstă de 37 de ani care, după ce a consumat băuturi alcoolice, și-a lovit partenera de viață până a băgat-o în spital.

    ”Polițiștii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Motru au fost sesizaţi de către o femeie, de 89 de ani, din comuna Bolboşi, cu privire la faptul că, în urma unor discuţi contradictorii cu nepotul său, de 32 de ani, din aceeași localitate, acesta a devenit agresiv, a distrus o parte din mobilierul din locuinţă și ar fi exercitat acte de violență împotriva sa, ameninţând-o cu moartea.

    Faţă de bărbat a fost emis ordin de protecţie provizoriu pentru o perioadă de 5 zile, prin care i s-a interzis să se apropie de femeie sau locuința sa.

    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență domestică, amenințare și distrugere” a transmis purtătorul de cuvânt al I.P.J. Gorj.

    Iar polițiștii din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați prin apelul 112 de o femeie, de 31 de ani, din comuna Crasna, cu privire la faptul că ar fi fost agresată de concubinul său, de 37 de ani, cu care locuiește la același domiciliu.

    ”Din primele cerectări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că, pe fondul consumului de alcool, bărbatul ar fi exercitat acte de violență asupra concubinei sale, provocându-i leziuni, care au necesitat transportarea la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violență domestică. Totodată polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile, agresorului fiindu-i interzis să se apropie la mai puțin de 50 metri de persoana vătămată sau locuința acesteia” au mai precizat purtătorul de cuvânt.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: