spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăEvenimentŞi-a riscat libertatea din dorinţa de a se răzbuna pe primar

    Şi-a riscat libertatea din dorinţa de a se răzbuna pe primar

    Un tânăr de 32 de ani din cumuna Fărcăşeşti a ajuns în spatele gratiilor după ce a spart geamurile primăriei. Anchetat de oamenii legii, acesta a mărturisit că a dorit să se răzbune pe edilul comunei, care l-ar fi refuzat în rezolvarea unei probleme. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal pentru distrugere, ulterior fiind codus în faţa magistraţilor cu propunerilegale.

    Primarul comunei Fărcăşeşti a tras o sperietură groaznică dimineaţa, atunci când a ajuns la serviciu. Aproape toate geamurile instituţiei erau sparte, semn că cineva a dorit să îi facă un rău. Acesta şi-a dat seama imediat că este vorba despre un act de vandalism şi a pus mâna pe telefon, solicitând ajutorul organelor abilitate. Toate probele obţinute au fost puse cap la cap, iar vinovat pentru aceste fapte s-a dovedit a fi Claudiu Blîndu, un bărbat de 32 de a ni, chiar din comună. Luat la întrebări de poliţişti, acesta a recunoscut şi a mărturisit că a dorit să se răzbune pe primar, deoarece nu i-a rezolvat anumite probleme. Acesta a fost dus a secţia de poliţie, după care a fost arestat pentru 24 de ore.

    ,,Secţia nr.5 Poliție Rurală Rovinari a fost sesizată de primarul comunei Fărcăşeşti, cu privire la faptul că, persoane necunoscute au distrus un număr de 6 ferestre de la sediul Primăriei, fiind creat un prejudiciu de aproximativ 2000 lei. Din cercetările efectuate de polițiști la faţa locului s-a constatat că nu s-a pătruns în interiorul instituției și nu au fost sustrase bunuri, întrucât ferestrele sunt prevăzute cu grilaje metalice. În urma investigațiilor efectuate de polițiști a fost identificat autorul infracţiunii, un bărbat de 32 de ani, din localitate, fiind dispusă măsura reţinerii persoanei pe o perioadă de 24 de ore și introducerea în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: