spot_img
16.1 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăEvenimentŞi-a testat alcoolemia pe şosele din Rovinari

    Şi-a testat alcoolemia pe şosele din Rovinari

    Un bărbat, de 31 de ani, din Târgu-Jiu şi-a testat îndemânarea la volanul unui autoturism, pe străzile din Rovinari, după ce a băut peste măsură. Numai că testul lui s-a oprit imediat ce poliţiştii de la Rutieră l-au tras pe dreapta la un control de rutină. Oamenii legii l-au supus pe şofer la un nou test, de data aceasta bărbatul fiind invitat să sufle în aparatul etilotest. Nu mică le-a fost mirarea să constate că şoferul a prezentat o concentraţie de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat. Să fie siguri că testul a arătat purul adevăr, oamenii legii l-au condus pe bărbat la Spitalul Rovinari, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. „Poliţiştii i-au reţinut permisul de conducere şi au întocmit pe numele său, dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, de către o persoană care prezintă o concentraţie alcoolică ce depăşeşte limita legală”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, subcomisar Daniel Ionuţ Tică.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: