spot_img
5.3 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăEvenimentȘi-au bătut soțiile și au primit ordine de protecție

    Și-au bătut soțiile și au primit ordine de protecție

    Alcoolul este motivul principal din cauza căruia doi gorjeni și-au luat la bătaie soțiile. Pe lângă actele de violență, bărbații și-au amenințat cu moartea consoartele motiv suficient ca acestea să fugă de acasă și să se refugieze la rude. Ambii bărbați au fost înștiințați că au fost emise ordine de protecție provizorii și nu mai au voie să se apropie de soțiile lor.

    ”În seara de 4-5 ianuarie a.c., poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Motru au fost sesizaţi de către o femeie, de 52 de ani, din comuna Drăgoteşti, cu privire la faptul că soţul său, de 54 de ani, pe fondul consumului de alcool, ar fi exercitat acte de violenţă asupra sa și i-ar fi adresat ameninţări cu moartea, în timp ce se aflau în locuinţa comună. Având în vedere faptul că femeii i-a fost provocată o stare de temere şi suferinţe fizice, fapt ce a determinat-o să părăsească domiciliul şi să se refugieze la locuinţa fiului său, din aceeaşi localitate, iar agresorul a avut un comportament verbal agresiv, inclusiv pe timpul cât polițiștii se aflau la fața locului, în cauză a fost emis un ordin de protecţie provizoriu pentru cinci zile, prin care s-a dispus ca acesta să părăsească temporar locuința comună și să păstreze o distanță minimă de 300 metri față de victimă. Prevederile ordinului de protecție i-au fost aduse la cunoştinţă bărbatului pe bază de semnătură. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe și amenințare” a precizat Miruna Prejbeanu, purtător de cuvânt I.P.J. Gorj.

    Băutura bat-o vina

    Și poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apelul 112 de o tânără, de 22 de ani, din localitate, despre faptul că a fost agresată fizic de soțul său. ”Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că, apelanta a avut un conflict spontan cu soțul său de 32 de ani, aflat sub influența alcoolului, în timp ce se aflau la o locuință, din com Bălești, unde locuiesc împreună, fără forme legale, în urma căruia a fost agresată de soț. Femeia nu a solicitat acordarea de îngrijiri medicale. Având în vedere comportamentul fizic și verbal agresiv, al bărbatului, inclusiv pe timpul cât polițiștii se aflau la fața locului, împreună cu lucrătorii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, și că femeia se afla în stare vădită de temere, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, pe o perioadă de cinci zile. Bărbatului i-a fost adus la cunoștință că îi este interzis să se apropie la mai puțin de 50 metri de persoana vătămată sau locuințele acesteia din Târgu Jiu și din comuna Bălești. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violență în familie” au precizat aceleași surse.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: