spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăEvenimentSindicalistul Fluerătoru şi cei doi ingineri, trimişi în judecată

    Sindicalistul Fluerătoru şi cei doi ingineri, trimişi în judecată

    Sindicalistul Cristea Fluerătoru, şef al Departamentului Zonal Motru din cadrul Federaţiei Naţionale Mine Energie, Nicolae Giuran, şeful comisiei de licitaţie şi director în minerit în zona Motru, şi Sandu Benga, un angajat al Complexului Energetic Oltenia, au fost trimişi în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, respectiv abuz în serviciu. Cei trei vor fi judecaţi în stare de arest preventiv. Dosarul vizează modul în care o firmă a liderului sindical Cristea Fluerătoru a modernizat, în urmă cu şapte ani, o porţiune de câţiva kilometri a unui drum judeţean, finanţarea fiind asigurată de fosta Societate Naţională a Lignitului Oltenia. Anchetatorii au stabilit un prejudiciu estimat la aproximativ 900.000 de lei.

    Sindicalistul Cristea Fluerătoru și cei doi angajați ai Complexului Energetic Oltenia au fost trimişi în judecată. Cei trei inculpaţi vor fi judecaţi pentru comiterea mai multor infracţiuni. Aceştia sunt acuzaţi pentru modul în care firma lui Fluerătoru a modernizat drumul Știucani -Miculești din comuna Slivilești. Mai exact, firma sindicalistului nu a efectuat unele lucrări la acest tronson de drum decontat de către fosta SNLO, fiind astfel realizat defectuos. Ceilalţi doi trimişi în judecată, inginerii Giuran şi Benga au avut calitatea de preşedinte, respectiv membru în comisia de recepţie pentru acele lucrări. Procurorii îi acuză de comiterea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, respectiv abuz în serviciu, prejudiciul estimat fiind de aproximativ 900.000 de lei.

    Lucrări de mântuială pe bani mulţi

    Dosarul vizează modul în care o firmă a liderului sindical Cristea Fluierătoru a modernizat, în urmă cu şapte ani, o porţiune de câţiva kilometri a unui drum judeţean ce face legătura între localităţile Ştiucani şi Miculeşti, în apropiere de Motru, în comuna Slivileşti, finanţarea fiind asigurată de fosta Societate Naţională a Lignitului Oltenia. La scurt timp de la finalizarea lucrărilor însă, în asfalt au apărut numeroase gropi, prejudiciul în acest caz fiind estimat la aproximativ un milion de lei. Cristea Fluierătoru s-a apărat în tot acest timp afirmând că lucrările au fost executate corect, însă, în asfalt au apărut gropi din cauza camioanelor de mare tonaj care transportă cărbune, restricţiile pentru maşini cu greutate mai mare de 10 tone nefiind respectate de şoferi.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: