spot_img
13.8 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăEvenimentSocietate amendată pentru infracţiuni silvice

    Societate amendată pentru infracţiuni silvice

    O societate comercială, din comuna Peştişani, a fost amendată contravenţional cu suma de 25.000 de lei, după ce poliţiştii au descoperit în depozitul acesteia aproximativ 500 de metri cubi de material lemnos, esenţă fag, fără documente de provenienţă. Lemnul a fost confiscat şi predat Ocolului Silvic Tismana în vederea valorificării.

    lemne

    Poliţiştii gorjeni au derulat săptămâna trecută o serie de controale pentru prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale de arbori din păduri precum şi a faptelor ilegale asociate exploatării, depozitării, transportului şi comercializării materialului lemnos. În cadrul acţiunii, a fost verificat un depozit de material lemnos din satul Gureni, comuna Peştişani, al unui agent economic care îşi desfăşoară activitatea în acest domeniu. Aproape 500 de metri cubi de material lemnos, fără acte de provenineţă, a fost identificat de poliţiştii gorjeni. „În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au constatat că pentru cantitatea de 484,25 de mc de material lemnos de esenţă fag, aflată în depozit, nu erau îndeplinite condiţiile legale, respectiv nu deţinea documente de provenienţă. În urma acestor nereguli constatate, poliţiştii au sancţionat contravenţional societatea comercială cu amendă în valoare totală de 25.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 171/2010 privind contravenţiile silvice”, a declara Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Ca măsură complementară, au fost confiscaţi şi cei 484,25 de m.c. de material lemnos, în valoare de aproximativ 100.000 de lei, fiind predaţi reprezentanţilor Ocolului Silvic Tismana în vederea valorificării.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: