spot_img
8 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăEvenimentŞofer de tir, zdrobit într-un accident în Germania

    Şofer de tir, zdrobit într-un accident în Germania

    Un târgujian de doar 41 de ani şi-a pierdut viaţa în urma unui accident rutier ce a avut loc în Germania. Bărbatul a coborât din maşină deoarece aceasta se defectase. A mers să vadă unde este problema, moment în care a fost zdrobit de un tir condus tot de un român. Vestea pierderii a fost primită cu groază de familie, dar şi de prieteni. Zeci de mesaje pline de durere curg pe pagina de socializare a acestuia. Trupul neînsufleţit urmează să fie adus în ţară.

    Dani Rădulescu, un tânăr şofer de TIR, şi-a pierdut viaţa, marţi, într-un cumplit accident de circulaţie. Acesta oprise pe o autostradă din Germania pentru a verifica o posibilă defecţiune la maşină. Un autotren, condus tot de un român, l-a lovit din plin. Deşi la faţa locului au ajuns mai multe echipaje de salvare, viaţa lui Dani nu a mai putut fi salvată. Colegul său din cabină a ajuns la spital, din cauza şocului suferit. Bărbatul a lăsat în urmă o soţie şi o fiică minoră, îngenuncheate de durere.

    „Dumnezeu, acolo în Rai, are nevoie doar de oameni buni. Drum bun Radulescu Dani, prieten drag, ai lăsat un gol imens în sufletele noastre, nu te vom uita niciodată”, a scris un prieten. ,,Prea devreme, prea dintr-odată…Dumnezeu să te odihnească!”, ”Cuvintele sunt de prisos in fata unei asemenea tragedii! Dumnezeu să te odihnească în pace!”, sunt doar câteva dintre mesajele postate pe reţeaua de socializare.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: