spot_img
10.4 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăEvenimentŞoferi cu dosare penale

    Şoferi cu dosare penale

    etilotestMai mulţi şoferi gorjeni s-au ales cu dosare penale după ce au fost depistaţi fie băuţi la volan, fie având suspendat dreptul de a conduce pe drumurile publice. „La data de 20 august a.c., poliţiştii din cadrul I.P.J. Gorj – Serviciul Rutier au depistat un bărbat, de 57 de ani, din comuna Scoarţa, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 Scoarţa, având o concentraţie de 0,69 mg/l, alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Tot la aceeaşi dată, un bărbat din Craiova a fost oprit de poliţiştii gorjeni pe D.E 79 Bâlteni, aceştia constatând că bărbatul avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Şi în acest caz, oamenii legii au întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deţine permis de conducere.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: