spot_img
20.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEvenimentŞoferii primesc amenzi mai mari

    Şoferii primesc amenzi mai mari

    Amenzile de circulaţie au crescut de la 1 ianuarie, odată cu majorarea salariului minim pe economie de la 900 la 975 de lei. Astfel, de la începutul acestui an, şoferii care nu respectă regulile de circulaţie pot ajunge să plătească amenzi de până la 2.000 de lei.

    Codul Rutier prevede că sancţiunile sunt stabilite pe clase, în funcţie de numărul de puncte amendă. Potrivit legii, un punct de amendă reprezintă 10% din salariul brut minim pe economie. De la 1 ianuarie, sancţiunile uşoare precum nepurtarea centurii de siguranţă sau vorbitul la telefon în timpul condusului au o valoare de 2-3 puncte amendă, respectiv aproximativ 195 de lei. Cele mai mari amenzi sunt aplicate pentru şoferii care circulă fără plăcuţele numărului de înmatriculare, dar şi pentru cei care conduc un autoturism fără inspecţia tehnică periodică. Valoarea acestora ajunge la 20 de puncte amendă, respectiv 1.950 de lei. Cuantumul amenzilor va fi majorat încă o dată în acest an, de la 1 iulie, atunci fiind prevăzută şi o creştere a salariului minim pe economie de la 975 de lei la 1.050 lei.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: