spot_img
9.3 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăEvenimentȘpăgarii din "Mafia permiselor", interceptați și filați pas cu pas

    Șpăgarii din „Mafia permiselor”, interceptați și filați pas cu pas

    Anchetatorii din dosarul “Mafia permiselor”, au făcut un adevărat maraton de filaje și au transcris sute de discuții telefonice. Cu siguranță statul a cheltuit foarte mulți bani în acest dosar în care au fost aduși polițiști din București care au primit domiciliul de Gorj ca să poată susține un așa-zis examen pentru obținerea permisului de conducere. Instructorii dar și polițiștii, Copiluș și Stroe, au fost urmăriți și filmați chiar și atunci când mergeau la cumpărături. Potrivit anchetatorilor, multe cumpărături erau transportate de instructorii auto la domiciliile cel doi polițiști de la permise. Mâncare sau chiar gresie, au fost doar câteva dintre bunurile primite de inculpați despre care fac referire procurorii în referatul pentru arestarea preventivă. Mai mult, mașinile polițiștilor au fost alimentate cu combustibul folosind un card aparținând unei firme din Târgu-Jiu, așa că procurorilor le-a fost ușor să descopere neregulile. Mai mult decât atât au fost și câteva denunțuri venite chiar din rândul colegilor celor doi polițiști care au spus în fața anchetatorilor, că au existat discuții în care Stroe și Copiluș le-au cerut să favorizeze anumiți candidați. Discuțiile dintre polițiști și instructor dar și candidați erau destul de evazive dar coroborate cu filajele au demonstrat șpăgile plătite de anumite persoane pentru a obține permisul de conducere fără prea mari eforturi. Verișorii adjunctului șefului IPJ Gorj, Ion Frățilescu, au vorbit la telefon direct și explicit despre cei care urmau să fie promovați:

    Frățilescu Vasile (FV) zis Lică: „Da băiatu`…
    Frățilescu Gheorghe (FG): Poți vorbi cu boieru acia?
    FV: Îhî
    FG: Spune-i că-l rog io…Urmă…îî…Pe…îî(oftează) La Lae…îî…următorii doi…Îl rog io…
    FV: Îhî…Bine…(neinteligibil)
    FG: Bă…
    FV: Îi…
    FG: Spune-i că următorii…
    FV: Da…
    FG: ..doi…Următorii…
    FV: Da…
    FG: Îl rog io mult…mult de tot…
    FV: Da bă da…” Sursa: interceptare telefonică

    După astfel de discuții a ajuns în atenția DNA și adjunctul IPJ Gorj, Ion Frățilescu, acuzat de luare de mită. Magistrații din București au decis să prelungească mandatele de arestare în cazul acestor instructori dar și medicilor care ar fi eliberat adeverințe medicale fără să consulte persoanele în cauză.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Prins furând

    „Jefuit” de soție

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: