spot_img
4.4 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăEvenimentŞpăgi penibile pentru un permis de Gorj

    Şpăgi penibile pentru un permis de Gorj

    Anchetatorii de la Parchetul General au dezvăluit ce şpăgi primeau instructorii auto arestaţi acum o lună. Cu un plin de benzină sau o masă la restaurant instructorii auto le promiteau elevilor că vor deveni şoferi. Orice avea preţ, viitorii şoferi obţineau şi avizul din partea medicilor chiar dacă nu erau consultaţi. Sumele de 150-200 de euro, încasate şi împărţite cu poliţiştii examinatori au fost scoase la iveală în cel de-al doilea dosar instrumentat de anchetatorii din Bucureşti.

    Cei trei instructori auto şi administratorul şcolii de şoferi s-au pretat să ia ca şpagă plinuri de benzină sau să servească masa în oraş. Ei au primit însă şi bani de la investigatorii sub acoperire, dar şi de la alte persoane care voiau să obţină permisul de conducere. Este vorba despre sume cuprinse între 150 şi 200 de euro. În schimbul banilor, ei le spuneau viitorilor şoferi că pot interveni pe lângă poliţiştii examinatori. Potrivit procurorilor care au întocmit rechizitoriul prin care au fost trimise în judecată mai multe persoane, instructorul auto Petre Bogdan, unul dintre inculpaţi, îi spunea investigatorului sub acoperire că examinatorii au pretenţii diferite. „În contextul în care investigatorul l-a întrebat cum să vină pregătit pentru examen ca să fie sigur că îl va promova, inculpatul Bogdan Petre i-a spus «că vom vedea atunci şi că unii vor un plin de benzină, iar alţii vor o masă» , iar pentru el urmează să discute după ce rezolvă problema. (…) În data de 05.11.2013, cu ocazia efectuării unor ore de curs, inculpatul Bogdan Petre i-a spus investigatorului că pentru susţinerea probei practice din data de 06.11.2013 «urmează să vorbească cu şeful acela mare în seara de 05.11.2013 şi să stau liniştit că nu va fi nicio problemă, doar să nu calc pe cineva în timpul examenului», asigurare pe care a primit-o şi ulterior. În data de 06.11.2013, inculpatul Petre Bogdan l-a însoţit pe agentul sub acoperire la locul pentru unde urma să se facă prezenţa şi repartizarea candidaţilor, cu ocazia deplasării spre locul de repartizare investigatorul sub acoperire a alimentat maşinii şcolii cu carburant în valoare de 100 de lei,conform bonului fiscal, la cererea învinuitului Bogdan Petre. Cu această ocazie a aflat că a fost repartizat agentului principal V.N., despre care învinuitul i-a spus că nu e în relaţii foarte bune, «dar nu e nicio problemă că a vorbit el cu şeful mare şi se va rezolva»”, se precizează în rechizitoriu. Cei trei instructori auto arestaţi şi administratorul şcolii au fost trimişi în judecată. Marţi expiră mandatele de arestare preventivă emise pe numele instructorilor reţinuţi în primul lot, dar şi medicii şi asistentele arestate vor afla dacă rămân în arestul Poliţiei Capitalei sau vor fi cu toţii cercetaţi în libertate.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: