spot_img
20.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEvenimentA spart contul de Facebook al iubitei și riscă 7 ani de...

    A spart contul de Facebook al iubitei și riscă 7 ani de închisoare! Bărbatul este judecat la Tribunalul Gorj

    Un gorjean în vârstă de 41 de ani riscă să ajungă la închisoare pentru că a spart contul de Facebook al fostei iubite pentru a se răzbuna. Remus Bogdanovici a fost trimis în judecată de către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) pentru săvârşirea infracţiunilor de acces ilegal la un sistem informatic şi de alterare a integrităţii datelor informatice.

    Iubita lui era cu 20 de ani mai tânără

    Acesta a reușit să intre pe contul de Facebook al fostei sale iubite, cu aproape 20 de ani mai tânără, și a modificat parola, limitând accesul la acesta. Mai mult decât atât, acesta a transmis prietenilor virtuali, în numele ei, mesaje și date cu caracter compromițător. Pedeapsa prevăzută pentru acest gen de fapte este cuprinsă între 1 și 5 ani și chiar între 2 și 7 ani, dacă sunt circumstanțe agravante, lucru care se va dovedi în instanța de judecată.

    Rechizitoriul a fost admis de către instanța de judecată, iar procesul va începe la Tribunalul Gorj. „Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1D/P/2015 din 26.09.2017 al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Gorj, a administrării probelor şi a actelor de urmărire penală privind pe inculpatul BOGDANOVICI REMUS. Începe judecata cauzei privindu-l pe inculpatul Bogdanovici Remus pentru săvârşirea infracţiunilor de acces ilegal la un sistem informatic, prev. de art.360 atin.(1), (2), (3) Cod penal şi de alterare a integrităţii datelor informatice, prev. de art. 362 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin.1 Cod penal (între genurile diferite de infracţiuni). Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii“, se arată în sentința de judecată.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: