spot_img
13.8 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăEvenimentTăiat pentru că a vrut să ajute

    Tăiat pentru că a vrut să ajute

    A plecat la distracţie, dar a ajuns pe patul spitalului. Este vorba de un tânăr în vârstă de 23 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, care a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost înjunghiat în piept. Incidentul a avut loc în zona Hotelului Gorj din Târgu-Jiu. Agresorul a fost prins de oamenii legii şi reţinut pentru 24 de ore.

    Agresorul se numeşte Marius Lelea, are 25 de ani şi este din comuna Scoarţa. În urma unor neînţelegeri, acesta a scos un briceag cu care l-a înjunghiat pe tânărul de 23 de ani chiar în zona pieptului după care a părăsit locul faptei, fiind găsit la scurt timp în zona cartier C.A.M. pe str. Lotrului. Victima ajuns de urgenţă la spital la secţia de chirurgie. Agresorul nu este la prima abatere, iar împreună cu alţi martori a ajuns în faţa magistraţilor. Anterior, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus reţinerea pentru 24 de ore a suspectului Lela Marius Octavian, începând cu data de 25 august. „Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a solicitat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Gorj să dispună arestarea preventivă a inculpatului Lela Marius Octavian, cercetat pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor. Din cercetările efectuate în cauză până în prezent rezultă că în noaptea de 24/25 august 2014 inculpatul a înjunghiat cu un briceag în zona pieptului pe partea vătămată P.C.R., producându-i acestuia o plagă înjunghiată toracică, în regiunea precordială, penetrantă, care a impus internarea de urgenţă la secţia de chirurgie şi necesită pentru vindecare un număr de 16-18 zile de îngrijiri medicale. Intensitatea loviturii a fost aplanată de reflexul de apărare cu mâna stângă al persoanei vătămate. Inculpatul Lela Marius Octavian este recidivist”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, Cristina Ciobanu.

    Ancheta continuă pentru stabilirea adevărului în cauză, în vederea tragerii la răspundere a persoanei vinovate, conform legii. Punerea sub învinuire a unei persoane suspecte sau punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de o persoană inculpată reprezintă etape ale procesului penal, se creeză cadrul procesual, dar aceste acţiuni ale procurorului nu sunt însă în măsură să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază în continuare persoanele suspecte sau inculpate.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: