spot_img
9.2 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăEvenimentTânăr din Gorj, cercetat după ce a înjunghiat un alt bărbat

    Tânăr din Gorj, cercetat după ce a înjunghiat un alt bărbat

    Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apelul 112, de un tânăr de 16 ani, din localitate, despre faptul că a fost înțepat în picior cu un corp ascuțit, de către o persoană, în timp ce se afla în Parcul Central Târgu Jiu.

    La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje formate din polițiști de siguranţă publică, ocazie cu care s-a stabilit faptul că în timp ce tânărul se afla în Parcul Central Târgu Jiu, în zona Podului Ferdinand, în urma unui conflict spontan cu un alt minor, a cărui identitate nu o cunoaște, a fost înțepat de acesta, cu un obiect tăietor-înțepător, în piciorul stâng. Victima a fost transportată, cu ambulanța, la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar în urma examinării medicale, a reieșit faptul că plaga era una superficială, nefiindu-i pusă viaţa în pericol.

    În cauză s-a întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe și portul sau folosirea, fără drept, de obiecte periculoase. Fiind continuate cercetările, polițiștii l-au identificat pe tânărul, tot minor, bănuit de săvârșirea faptei, ca fiind din localitate, iar acesta a fost condus la sediul poliției, unde a fost audiat în prezența unui reprezentant DGASPC.

    De asemenea, polițiștii au identificat și ridicat în vederea continuării cercetărilor un cuțit tip briceag, folosit la comiterea faptei, care fusese aruncat de tânăr într-un spațiu verde.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: