Acasa / Eveniment / Tânăr snopit în bătaie. Altercația a avut loc chiar în parc

Tânăr snopit în bătaie. Altercația a avut loc chiar în parc

Un tânăr de 20 de ani a fost luat la bătaie, din senin, în parcul din comuna Mătăsari. Acesta a sunat la 112, iar un echipaj de poliție a ajuns imediat la fața locului. Agresorul a fost reținut pentru 24 de ore, iar tânărul lovit a avut nevoie de îngrijiri medicale.

În momentul altercației, cei doi se aflau în parcul din localitate. Din motive necunoscute, tânărul care a solicitat ajutorul polițiștilor a fost luat la bătaie, iar, pe lângă pumni și picioare, acesta a primit și câteva injurii. Ulterior, polițiștii au solicitat ajutorul medicilor, deoarece rănile suferite de apelant erau destul de grave.

,,Postul de Poliţie Mătăsari a fost sesizat de un tânăr de 20 de ani, din localitate, cu privire la faptul că un bărbat de 32 de ani, din comuna Mătăsari, l-a agresat fizic în timp ce se aflau în parcul din localitate. În urma agresiunii, tânărul a suferit mai multe leziuni, fiind necesară intervenția medicilor pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În continuarea cercetărilor în dosarul penal, față de agresor a fost dispusă măsura preventivă a reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, iar ulterior va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, cu propuneri legale. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe”, a spus Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Scrie un commentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*