spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEvenimentTentativă de furt ca în filmele de comedie! Au vrut să sustragă...

    Tentativă de furt ca în filmele de comedie! Au vrut să sustragă o mașină, dar s-au făcut de râs

    Doi adolescenţi de 16 și 18 ani au ajuns în arestul poliţiei, fiind suspecţi de tentativă de furt. Aceştia au intrat cu chei potrivite într-un autoturism parcat pe o stradă din municipiul Motru, iar în încercarea disperată de a-l sustrage, atunci când au vrut să plece de pe loc, tinerii au provocat avarii la alte două autoturisme parcate alături. Suspecţii au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru cu propunere corespunzătoare.

    Un minor de 16 ani şi prietenul său de 18 ani au fost reţinuţi de poliţişti, după ce au încercat să fure o maşină parcată pe Aleea Zambilelor din Motru. După lungi încercări cei doi au reuşit să pornească maşina, însă atunci când au vrut să iasă din parcare au lovit alte două autoturisme. Imediat cei doi tineri au abandonat misiunea. După ce au fost sesizaţi, oamenii legii au început cercetările, identificând imediat făptuitorii care au fost conduşi la sediul poliţiei şi reţinuţi pentru 24 de ore.

    ,,Poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Motru au fost sesizaţi de un bărbat, de 54 de ani, din localitate, cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns, cu chei potrivite, în autoturismul său, parcat pe Aleea Zambilelor, din Motru, iar în încercarea de a-l sustrage, la plecarea de pe loc au fost provocate avarii la alte două autoturisme parcate alături. Polițiștii criminaliști au efectuat cercetarea locului faptei, continuându-se investigaţiile în vederea identificării autorilor. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de furt calificat, în scop de folosință. În urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate, au fost identificaţi doi tineri, de 18 respectiv 16 ani, din municipiul Motru, bănuiți de săvârșirea faptei. Polițiștii au luat măsura reţinerii celor doi, pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj. Aceștia au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru”, a precizat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: