spot_img
9.3 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăEvenimentTIR cu bere răsturnat la Sărdăneşti

    TIR cu bere răsturnat la Sărdăneşti

    Un TIR încărcat cu 22 de tone de bere s-a răsturnat ieri dimineaţă, pe drumul european 79, în dreptul localităţii gorjene Plopşoru. Şoferul autocamionului a scăpat fără nici o zgârietură şi spune că a încercat să evite un copil aflat pe mijlocul drumului iar din cauza zăpezii de pe carosabil nu a mai putut controla camionul. În urma accidentului autotrenul a luat foc, dar a fost stins rapid de localnicii din zonă.

    Agitaţie mare, ieri dimineaţă, pe raza localităţii Sărdăneşti, după ce un tir încărcat cu bere s-a răsturnat ajungând în curtea unei localnice. Oamenii s-au adunat rapid să dea o mână de ajutor şoferului, care a scăpat teafăr din evenimentul rutier. „Cum să fie. Era un copil pe asfalt care se dădea pe gheaţă. L-am clacsonat să se dea la o parte şi am încercat să-l evit, am intrat în derapaj şi asta este. M-am răsturnat. Drumul era plin de zăpadă şi nu am mai putut redresa autotrenul”, a povestit şoferul autotrenului răsturnat, Gheorghe Niţulescu. Martorii prezenţi la faţa locului spun că drumul era plin de zăpadă în momentul în care s-a produs evenimentul rutier. „Doar ce venisem şi intrasem în casă. Am ieşit la poartă şi era un copil pe drum, care a fugit când s-a răsturnat tirul. Asta este, bine că nu a fost mai rău. Maşina nu avea viteză, dar din cauza drumului greu s-a răsturnat”, a spus un localnic din satul Sărdăneşti.

    Incendiu izbucnit, stins de localnici

    Imediat după ce autotrenul s-a răsturnat, s-a iscat şi un incendiu, iar oamenii au sărit imediat să stingă focul. „Am fost solicitaţi să stingem un incendiu izbucnit la un autotren răsturnat. Am asigurat măsurile de prevenire şi stingere a incendiului, mai ales că motorina se scurgea din rezervor”, a declarat pompierul, Grogire Duică. Poliţiştii veniţi la faţa locului spun că accidentul s-a datorat faptului că şoferul a pierdut controlul volanului şi a intrat în derapaj: „Conducătorul autotrenului, a pierdut controlul asupra direcţiei, a intrat în derapaj, nu sunt victime”, a declarat şeful Postului de Poliţiei Plopşoru, Marius Racea. Localnicii l-au ajutat pe şofer să scoată marfa răsturnată în tir. Şoferul tirului spune că întreaga marfă era asigurată.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: