spot_img
11.8 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăEvenimentTransportatori amendați de polițiștii locali din Târgu Jiu

    Transportatori amendați de polițiștii locali din Târgu Jiu

    Polițiștii locali din Târgu Jiu, din cadrul Serviciului Circulație Rutieră, au demarat o serie de verificări privind respectarea normelor legale privind masa maximă admisă şi accesul pe anumite sectoare de drum din municipiul Târgu Jiu, în scopul depistării conducătorilor de autovehicule de mare tonaj care nu dețin permise de liberă trecere.

    Pentru neregulile constatate, polițiștii locali au aplicat, ieri, trei sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1.500 lei

    „Astfel de acțiuni sunt organizate atât ca răspuns la sesizările cetățenilor care reclamă circulația sau parcarea de autovehicule de mare tonaj în locuri în care aceste lucruri sunt interzise, dar și ca urmare a constatărilor proprii ale polițiștilor locali. Poliția Locală a Municipiului Târgu Jiu continuă acțiunile pe această linie și atrage totodată atenția conducătorilor auto de autovehicule de mare tonaj să respecte legislația în vigoare, să dețină L.T. – uri pentru a desfășura activități în zonele restricționate și să respecte datele referitoare la orar, traseu şi valabilitate, înscrise pe L.T. Permisul de liberă trecere este valabil numai în original, fotocopiile etc., nu conferă posesorului dreptul de acces în zonele pentru care se eliberează L.T.-uri și nu pot fi folosite în scopul parcării autovehiculelor pe străzile pe care acestea au fost autorizate să circule, în locurile unde se interzice această manevră“, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Locale Târgu Jiu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: