Acasa / Eveniment / Trimis în judecată pentru tentativă de omor, după ce l-a tăiat la gât cu două sticle sparte pe prietenul de pahar

Trimis în judecată pentru tentativă de omor, după ce l-a tăiat la gât cu două sticle sparte pe prietenul de pahar

Un bărbat din comuna Urdari a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj pentru tentativă de omor. „S-a reţinut că inculpatul Tauru Bebe Rică la data de 06.08.2018, în timp ce se afla în terasa magazinului SC MERIBAR SRL din comuna Urdari, judeţul Gorj, a luat două sticle în mână, le-a spart şi având partea superioară a sticlelor în mână, cu intenţia de a ucide a lovit persoana vătămată C.C.C. cu acestea în zona gâtului, provocându-i acestuia leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale“, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

Procurorii cer arestarea preventivă

Procurorii mai susțin că Bebe Rică Tauru a fost comis infracțiunea de tulburarea liniștii și ordinii publice: „Totodată, prin violenţele comise în public împotriva persoanei vătămate C.C.C. şi a altei persoane I.V. şi prin ameninţări, inculpatul Tauru Bebe Rică a tulburat ordinea şi liniştea publică“. Oamenii legii mai cer arestarea preventivă a inculpatului: „Inculpatul Tauru Bebe Rică a fost reţinut preventiv pentru 24 de ore, prin ordonanţa procurorului din data de 05.11.2018, iar prin rechizitoriul înaintat Tribunalului Gorj la data de 6.11.2018 s-a solicitat luarea măsurii arestării preventive cu privire la acesta“.

Scrie un commentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*