spot_img
10 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024
Altele
    AcasăEvenimentUn şofer băut a intrat pe mâna poliţiştilor

    Un şofer băut a intrat pe mâna poliţiştilor

    Un tânăr de 24 de ani, din Târgu-Jiu, care conducea un autoturism pe drumurile publice deşi băuse zdravăn înainte de a se urca la volan a ajuns în atenţia poliţiştilor de la Rutieră. Asta după ce şoferul cu pricina a fost tras pe dreapta la un control de rutină efectuat de către oamenii legii. Testat cu aparatul etilotest, conducătorul auto, S.V.C., de 24 ani, din municipiul Târgu-Jiu, a prezentat o concentraţie de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost însoţit la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Tânărul este cercetat de către poliţişti, pe numele său fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană care prezintă o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. De asemenea, poliţiştii rutieri i-au reţinut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: