spot_img
9.3 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăEvenimentUn şofer care transporta cărbune s-a ales cu dosar penal

    Un şofer care transporta cărbune s-a ales cu dosar penal

    carbuneUn tânăr de 24 de ani, din Rovinari, care transporta cărbune cu un autocamion a fost oprit de poliţişti pe raza comunei Fărcăşeşti. Acesta a prezentat documente legale de provenienţă a cărbunelui, însă oamenii legii au descoperit că nu deţine permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte autovehiculul pe care îl conducea. „Polițiștii din cadrul Poliţiei Oraşului Rovinari au depistat un tânăr, de 24 de ani, din oraşul Rovinari, în timp ce conducea pe DC 72 Fărcăşeşti, un autocamion în care transporta cantitatea de 12.000 de kg cărbune bulgări lignit, pentru care a prezentat documente legale de provenienţă, însă fără a deţine permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte acest vehicul. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a deține permis de conducere”, a declarat Andrei Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Prins furând

    „Jefuit” de soție

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: