spot_img
5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEvenimentUn șofer, trei amenzi!

    Un șofer, trei amenzi!

    Un conducător auto din județul vecin a dat de necaz în Gorj. Bărbatul în vârstă de 39 de ani a încercat să transporte mai mult material lemnos decât avea înscris în avizele de însoțire a mărfii. Depistat de oamenii legii, acesta s-a ales cu trei amenzi contravenționale, transportul supradimensionat fiind motivul sancționării.

    “La data de 12 octombrie a.c., polițiști din cadrul IPJ Gorj fiind în continuarea verificărilor privind efectuarea unui transport de material lemnos pe DN 66 – Bumbești Jiu, din data de 9 octombrie a.c., cu un ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă, au procedat la inventarierea materialului lemnos împreună cu lucrători din cadrul Ocolului Silvic Târgu Jiu, ocazie cu care s-a constatat o diferență de 1,24 mc, între volumul existent și volumul masei lemnoase din avizele de însoțire.

    În cauză a fost luată măsura sancționării contravenționale a conducătorul auto de 39 de ani, din comuna Pui, județul Hunedoara, cu amendă în valoare de 2.000 de lei, conform Legii nr.171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, iar materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării.

    Totodată, polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale față de acesta pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 Rep., privind circulația pe drumurile publice, cu amendă în valoare de 870 de lei, întrucât în urma controlului s-a stabilit faptul ca acesta a depășit tonajul admis pe podul situat pe Defileul Jiului, fiind dispusă și măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule, pe o perioada de 60 zile.

    La fața locului au fost solicitați pentru sprijin și reprezentanții ISCTR Gorj pentru cântărirea ansamblului de vehicule, care au aplicat și o sancțiune contravențională pentru nerespectarea prevederilor OG 43/1997 Rep., privind regimul drumurilor, în valoare de 12.400 lei”, a transmis IPJ Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: