spot_img
16.1 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăEvenimentUn tânăr din Rovinari rămas fără rinichi, după un scandal într-un bar...

    Un tânăr din Rovinari rămas fără rinichi, după un scandal într-un bar din Petroșani

    Un gorjean, în vârstă de 27 de ani, a rămas fără un rinichi în urma unui scandal care a avut loc într-un bar din municipiul Petroșani, județul Hunedoara. Mai mult decât atât, Adrian Minciună, din Rovinari, a fost nevoit să-și amâne și nunta, acesta fiind internat în spital.

    Tânărul sărbătorea „Petrecerea burlacilor“, cu alți doi prieteni, într-un bar din Petroșani. Între aceștia și bodyguardul barului s-a iscat un scandal, iar participanții și-au împărțit lovituri. Tânărul din Rovinari a ajuns în stare gravă la spital. Starea lui Adrian Minciună s-a agravat, iar medicii au fost nevoiţi să intervină pentru a-i extirpa un rinichi. Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani spun că gorjeanul are nevoie de 35-40 de zile de îngrijiri medicale.

    „Cei trei, în dimineaţa zilei de 1 iunie au intrat în conflict cu un cetăţean din Petroşani, pe nume Hegheş Vasile Andrei. Şi-au aplicat lovituri reciproce. I s-a pus viaţa în pericol, pentru că a fost nevoie de extirparea unui rinichi”, a spus Darius Roman, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani.

    Nunta a fost amânată

    Şi prietenii mirelui au avut nevoie de îngrijiri medicale. Bodyguardul Vasile Andrei Hegheş a fost reţinut şi urmează să fie prezentat cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Acesta este acuzat de vătămare corporală gravă, dar este posibil ca încadrarea juridică să fie schimbată n tentantivă de omor.

    Viitorul mire a postat pe Facebook un mesaj în care anunţat că nunta se amână: „Dorim să anunţăm că, din motive de sănătate, am amânat nunta. O să revenim cu o nouă dată cât de curând! De asemenea, vă mulţumim pentru că sunteţi lângă noi şi ne sprijiniţi, dar vă rugam să ne acordaţi un timp de linişte, după care vă vom căuta noi”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: