spot_img
7.1 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 18, 2024
Altele
    AcasăEvenimentUnul dintre criminalii poștăriței Ioana Petrișor, eliberat din penitenciar

    Unul dintre criminalii poștăriței Ioana Petrișor, eliberat din penitenciar

    Încarcerat după ce a fost condamnat pentru furtUnul dintre criminalii poștăriței Ioana Petrișor, care a fost ucisă într-un mod cumplit în anul 2005, a fost eliberat condiționat din penitenciar. Iulian Pană a stat aproximativ 15 ani în spatele gratiilor. Acesta este unul dintre cei trei criminali care au ucis-o într-un mod cumplit, pe poștărița Ioana Petrișor, care avea vârsta de 31 de ani. „Admite propunerea formulată de comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiţionată din cadrul Penitenciarului Tg-Jiu, privind petentul Pană Iulian. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Pană Iulian, aflat în executarea mandatului nr.66/2010, emis de Tribunalul Gorj, în baza sentinţei penale nr.62/2007. Cheltuielile judiciare în sumă de 130 de lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu Pleșu Mircea, ce se vor avansa din fondurile Ministerului Justiţiei, rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare“, a stabilit Judecătoria Târgu Jiu.

    Răpită de pe stradă și ucisă într-o pădure

    Poștărița a fost răpită de pe stradă de către cei trei criminali. Aceștia se cunoșteau din vedere cu victima. Femeia avea asupra ei aproximativ 200 milioane lei vechi, reprezentând pensiile mai multor bătrâni dintr-un cartier din  municipiul Târgu Jiu. Scopul răpirii și al crimei a fost jaful. Femeia a fost dusă într-o pădure din Obârșia Cloșani, după Baia de Aramă. Criminalii i-au zdrobit capul cun un bolovan, iar corpul și inima au fost înțepate cu o șurubelniță. Cadavrul a fost ascuns în tufe pentru a nu fi găsiți.

    Gabriel Margitu și Grigore Burlan au condamnați la câte 30 de ani, iar Iulian Pană la 23 de ani de închisoare.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: