Acasa / Eveniment / Ursul păcălit….de oameni. A rămas prins în laț!

Ursul păcălit….de oameni. A rămas prins în laț!

Un urs a pus autoritățile gorjene în alertă. Animalul s-a prins într-un laț și a rămas acolo până ce oamenii legii l-au eliberat în pădure. Blănosul a fost descoperit pe raza comunei Lelești.

Jandarmii gorjeni au fost anunţaţi de Direcţia Silvică Gorj despre faptul că în pădurera din apropierea satului Frăteşti, comuna Leleşti, lucrătorii silvici au găsit un urs prins într- un laţ. Au fost anunțate instituțiile abilitate în vederea gestionării și desfășurării intervenției,  conform Ghidului cadru de acțiune pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de animalele sălbatice la nivel județean, respectiv: Instituţia Prefectului Judeţul Gorj, Primăria Leleşti, I.P.J. Gorj, Agenţia pentru Protecţia Mediului – Garda Naţională de Mediu, Comisariatul Judeţean Gorj, D.S.V.S.A. Gorj, Direcţia Silvică Gorj, Garda Forestieră – Inspectoratul pentru Regim Silvic şi Vânătoare, Asociaţia Ursul Carpatin.     „La locul solicitării a fost direcţionată echipa de intervenţie a Jandarmeriei Gorj care a delimitat zona, a restricţionat accesul informând cetăţenii cu privire la existenţa unui potenţial pericol generat de prezenţa animalului sălbatic şi au asigurat siguranţa persoanelor abilitate care au intervenit pentru imobilizarea ursului. Reprezentanți ai Direcției Sanitar Veterinare și ai Gărzii de Mediu – Comisariatul Județean Gorj au imobilizat ursul prin tranchilizare și ulterior acesta a fost eliberat în mediul natural, fără probleme. Jandarmeria Gorj reamintește populației că, în astfel de cazuri, este necesar să acționeze cu prudență, anunțarea autorităților fiind cea mai importantă măsură”, a transmis purtătorul de cuvânt al IJJ Gorj Alin Ivan.

Scrie un commentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*