spot_img
5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEveniment„VACANŢĂ ÎN SIGURANŢĂ” -plan de măsuri preventive desfășurat de IPJ Gorj

    „VACANŢĂ ÎN SIGURANŢĂ” -plan de măsuri preventive desfășurat de IPJ Gorj

    Activitățile preventive desfășurate de Inspectoratul de Poliție Județean Gorj, pe linia prevenirii delincvenței juvenile și a victimizării minorilor au un caracter permanent, vacanța de vară a elevilor constituind o perioadă în care atenția polițiștilor gorjeni se îndreaptă spre asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în taberele școlare, parcuri, ștranduri și piscine, precum și în alte locuri în care elevii își petrec timpul liber. 

    Scopul activităților preventive este de a educa tânăra generație în spiritul respectării legii, astfel încât să fie eliminat riscul săvârșirii unor abateri de la normele de conduită socială, și în egală măsură, riscul de a devenii victime ale unor infracțiuni.

    În acest context, în baza Programului de prevenire a delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor, la nivelul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității a fost inițiat Planul de măsuri „VACANŢĂ ÎN SIGURANŢĂ”, ce are ca scop creşterea gradului de siguranţă a elevilor pe perioada vacanţei de vară. 

    Activităţile  se vor desfăşura în perioada iunie – septembrie 2019, în taberele școlare, zone de agrement, parcuri, piscine, obiective turistice şi alte  locaţii frecventate de elevi pe perioada vacanţei de vară și vor consta în întâlniri cu elevii, sesiuni de informare, discuții și distribuirea de pliante cu recomandări preventive, urmărindu-se transmiterea mesajelor către un număr cât mai mare de beneficiari.

    Pentru prevenirea unor evenimente negative în care pot fi implicaţi elevii pe perioada vacanţei de vară, poliţiştii de prevenire fac următoarele recomandări:

    Dragi copii, pentru siguranţa voastră, Poliţia vă recomandă:

    • Nu intraţi în conflicte cu colegii, partenerii de joacă, sau alte persoane!
    • Nu răspundeţi cu  vorbe  urâte, chiar dacă ceilalţi v-au jignit!
    • Nu acceptaţi daruri de la  necunoscuţi,  chiar dacă  par oameni buni!
    • Nu plecaţi niciunde cu  persoane  necunoscute  până nu vă consultaţi cu părinţii!
    • Nu deschideţi uşa unui străin pentru niciun motiv!
    • Nu vă jucaţi în locuri retrase sau întunecoase!
    • Nu circulaţi noaptea neînsoţiţi!

    Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani va răspunde pentru contravenţia săvârşită în cazul în care i s-a produs unei alte persoane un prejudiciu, iar recuperarea pagubei cade în sarcina părinţilor;

    Minorul care are vârsta între 14 şi 16 ani răspunde penal dacă se dovedeşte că a săvârşit fapta cu discernământ;

    Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani răspunde penal.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: