spot_img
10.9 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăEvenimentVâlceanul care a vrut să-i dea mită unui polițist gorjean a fost...

    Vâlceanul care a vrut să-i dea mită unui polițist gorjean a fost trimis în judecată

    Șoferul vâlcean care a vrut să-i dea mită unui polițist gorjean pentru a scăpa de acuzații a fost trimis în judecată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.
    „Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Ţ.V., pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin.1 Cod penal.
    Conform probatoriului administrat în cauză, s-a reţinut că inculpatul Ţ.V.. în data de 10 octombrie 2020 i-a oferit agentului de poliţie M… din cadrul Postului de Poliţie Săcelu suma de 5000 lei, pentru ca acesta să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu, în sensul să nu dea curs cercetărilor în dosarul nr. 709/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci, în care inculpatul era cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului.
    Facem însă precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de o persoană inculpată sau trimiterea în judecată reprezintă etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, dar aceste acţiuni ale procurorului nu sunt în măsură să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază în continuare persoana inculpată, până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive în cauză“, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

    Arestat preventiv

    La jumătatea lunii octombrie, un șofer din județul Vâlcea a fost reținut pentru 24 de ore și arestat preventiv de către Tribunalul Gorj, după ce a încercat să-i ofere mită unui polițist rutier. Acesta i-a oferit bani, pentru a-l scăpa de acuzația de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului. Șoferul a fost prins în flagrant sâmbătă, 10 octombrie.

    „În data de 10.10.2020, în jurul orelor 13,30, inculpatul Ţ.V. i-a remis agentului de poliţie M… din cadrul Postului de Poliţie Săcelu suma de 5000 lei, pentru ca acesta să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu, respectiv să nu efectueze cercetările în dosarul penal menţionat, inculpatul solicitându-i acestuia să distrugă dosarul. A fost constatată de către procuror, cu sprijinul organelor de cercetare penală din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Structura Centrală şi Serviciul Judeţean Anticorupţie Gorj, infracţiunea flagrantă de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin.1 Cod penal. (…) În data de 11.10.2020, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Gorj a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru 30 de zile“, au transmis procurorii.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: