spot_img
13.4 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăEvenimentA dat foc vegetaţiei uscate, iar flăcările s-au extins

    A dat foc vegetaţiei uscate, iar flăcările s-au extins

    Un bărbat de 81 de ani din comuna Negomir şi-a reclamat că vecinul a dat foc vegetaţiei uscate, iar flăcările au cuprins copaci dintr-o pădure care-i aparţine. „La data de 31 martie a.c., poliţiştii din cadrul Postului de Politie Negomir au fost sesizaţi prin apelul 112, de un bărbat, de 81 de ani, din comuna Negomir, despre faptul că un alt bărbat, de 60 de ani, din aceeaşi localitate, ar fi distrus prin incendiere mai mulţi arbori dintr-o pădure pe care acesta o deţine”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Lucian Stroe. Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului a reieşit faptul că în timp ce curăţa terenul pe care îl deţine, bărbatul a dat foc la vegetaţie, iar focul s-a extins şi la proprietăţile învecinate, fiind afectaţi mai mulţi arbori. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: