spot_img
10.9 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăEvenimentVezi câte amenzi au aplicat poliţiştii în perioada sărbătorilor

    Vezi câte amenzi au aplicat poliţiştii în perioada sărbătorilor

    În zilele de Paște, polițiștii gorjeni au desfăşurat o serie de acţiuni pentru prevenirea evenimentelor nedorite, fluidizarea traficului şi diminuarea riscului rutier. În urma acestor acţiuni, au fost constatate 16 infracțiuni și au fost aplicate peste 380 de sancţiuni contravenţionale.

    politia rutieraÎn perioada 14 – 17 aprilie a.c., pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică, polițiștii au desfășurat de acțiuni, controale și au intervenit la evenimentele sesizate. De asemenea, au fost prinse în flagrant delict șapte persoane bănuite de comiterea de infracțiuni și cercetate 27 de persoane. „Polițiștii au intervenit și au aplicat peste 380 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 47 la Legea nr. 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și peste 330 la O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice (cinci pentru consum de alcool, 174 pentru viteză și restul pentru încălcarea altor acte normative), în urma acțiunilor pentru prevenirea accidentelor rutiere și salvarea de vieți. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de 125.260 de lei”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Ca măsuri complementare, au fost reținute 23 de permise de conducere, din care șase pentru consum de alcool și șapte pentru viteză.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: