spot_img
10.9 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăEvenimentViolatorul propriei copile, trimis în faţa judecătorilor

    Violatorul propriei copile, trimis în faţa judecătorilor

    Bărbatul, de 43 de ani, din comuna gorjeană Vladimir, reţinut sub acuzaţia de incest şi viol a fost trimis ieri în faţa judecătorilor pentru a-şi justifica gestul inuman de a-şi obliga propria fiică să întreţină cu el raporturi sexuale. Nenorocirea a ieşit la iveală cu ajutorul unui psiholog chemat să stea de vorbă cu copila.

    La şcoală, copila avea un comportament tot mai retras, şi lipsea deseori de la cursuri, învoită de propriul tată. Chipurile „are treabă acasă”, acesta este motivul invocat ori de câte ori o reţinea să nu se ducă la cursuri. Directorul unităţii şcolare a aflat despre lipsurile repetate ale elevei şi a devenit suspicios. Toată această poveste a fost descrisă de către primarul comunei Vladimir, Marius Vijulan la urechile căruia a ajuns situaţia neclară a copilei de 13 ani. Acesta i-a cerut directorului şcolii să aducă un psiholog, care să stea de vorbă cu copila. „Fata şi ceilalţi doi fraţi ai ei erau crescuţi de tată, după ce în urmă cu patru ani, mama acestora a divorţat de el. Nu ştiu din ce motive, dar copiii au rămas la el. Copila era tot mai retrasă la şcoală şi nu comunica cu nimeni. Profesorii au observat că ceva nu e în regulă cu ea, mai ales că tatăl ei o învoia mereu motivând că are treabă cu ea. Atunci, eu am dispus să aducă un psiholog, cu ajutorul căruia speram să aflăm ce se întâmplă cu ea. Ieri, a ieşit la iveală nenorocirea prin care fata a trebuit să treacă de şase ani. Au mai fost şi câţiva vecini care ar fi aflat câte ceva despre tatăl fetei, dar nu eram siguri, şi ieri când fata a vorbit cu psihologul atunci am aflat despre traiul copilei”, a spus primarul Vijulan. Imediat ce adevărul a ieşit la iveală a fost anunţată Poliţia, care l-a şi reţinut pe individul care a îndrăznit să-şi siluiască propriul copil.

    Copila va fi introdusă în program de consiliere

    Procurorii au decis ieri să-l prezinte în faţa instanţei de judecată pe individul acuzat de comiterea în formă continuată de viol şi incest. Anchetatorii au cerut arestarea bărbatului, având în vedere faptele grave săvârşite. „Acesta, în perioada anilor 2006-2012 a întreţinut în mod repetat raporturi sexuale cu fiica sa, care în prezent are vârsta de 13 ani, prin acte de constrângere şi profitând de imposibilitatea acesteia de a-şi exprima voinţa sau de a se apăra, partea vătămată având la începutul activităţii infracţionale vârsta de 7 ani”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, procuror Cristina Ciobanu. Copila şi ceilalţi doi fraţi ai ei au ajuns în custodia reprezentanţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj, care au şi deschis o anchetă socială: „Am aflat de acest abuz petrecut în familie. Fetiţa va fi introdusă într-un program de consiliere pentru a trece peste traumă. Vom efectua o anchetă cu mama acesteia pentru a stabili dacă are condiţii pentru a-şi lua fiica în îngrijire”, a declarat Ninela Gruia, directorul adjunct al DGASPC Gorj. Individul a primit mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, şi riscă să stea departe de societate mulţi ani de acum înainte.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: