spot_img
10.1 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 18, 2024
Altele
    AcasăEvenimentViolența în familie a fost ”taxată” de polițiști. Persoanele violente au fost...

    Violența în familie a fost ”taxată” de polițiști. Persoanele violente au fost EVACUATE forțat din locuințe

    Mai mulți bărbați din județul Gorj s-au ales cu dosare penale dar și cu ordine de protecția provizorii și cu evacuarea din locuințe pentru câteva zile pentru că și-ar fi agresat fizic un membru al familiei. Consumul de alcool a fost principalul motiv al violenței iar o parte din victime au fost transportate la spital.

    Polițiștii din cadrul Politiei Orașului Târgu Cărbuneşti au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat de 48 de ani, din localitate, și/ar fi amenințat concubina.

    ”Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului, a reieșit faptul că acesta, în timp ce se afla la domiciliul comun, ar fi devenit violent, ar fi distrus unele bunuri din locuință și ar fi amenințat-o cu moartea pe concubina sa, în vârstă de 46 de ani, pe fondul consumului de alcool și a unor neînțelegeri familiale. Având în vedere faptul că victima se afla în stare vădită de panică, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe o durată de 120 ore, prin care s-a dispus ca agresorul să păstreze o distanță minimă de 100 metri față de victimă, de fiul acestora, de locuința comună și de unitatea de învățământ unde studiază acesta. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de amenințare șidistrugere” a transmis purtătorul de cuvânt al I.P.J. Gorj, Miruna Prejbeanu.

    Polițiștii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Motru au fost sesizaţi de un bărbat de 55 de ani, cu privire la faptul că fiul său, de 36 de ani și concubina sa de 34 de ani, din comuna Drăgoteşti, ar fi exercitat acte de violență asupra sa.

    ”Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului, a reieșit faptul că cei doi, în timp ce se aflau în locuința comună, de pe raza localității Drăgotești, l-ar fi agresat pe bărbat, provocându-i leziuni, dar acesta nu a solicitat să fie transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Având în vedere faptul că fiul bărbatului și concubina acestuia au avut un comportament verbal agresiv, inclusiv pe timpul cât polițiștii se aflau la fața locului, iar victima se afla în stare vădită de panică, au fost emise ordine de protecție provizorii pe o durată de 120 ore, prin care s-a dispus ca cei doi să părăsească temporar locuința comună și să păstreze o distanță minimă de 100 metri față de victimă. Totodată, în cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe” a precizat de cuvânt al poliției.

    Poliţiştii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizaţi prin apelul 112 de o femeie, despre faptul că a fost victima unei agresiuni.

    ”Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului a reieşit faptul că, pe fondul unei neînțelegeri în familie, un bărbat, de 51 de ani, din localitate, ar fi exercitat acte de violenţă asupra soţiei sale. Aceasta a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violență în familie, fiind, totodată emis un ordin de protecție provizoriu față de agresor” a transmis aceeași sursă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: