spot_img
10.8 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăEvenimentWeek-end cu amenzi

    Week-end cu amenzi

    Amenzi de peste 65.000 de lei! La atât se ridică sancţiunile contravenţionale aplicate de oameni legii în weekendul trecut, gorjenilor certaţi cu legea. Dintre acestea cele mai multe le-au primit şoferii care încălcat prevederile legale privind circulaţia pe drumurile publice.

    În acest sfârşit de săptămână, poliţiştii din cadrul I.P.J. Gorj au acţionat, în sistem integrat, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Gorj, în scopul asigurării unui climat de siguranţă civică, prevenirii şi diminuării fenomenului infracţional precum şi pe linia combaterii evaziunii fiscale, siguranţei traficului rutier, prevenirii şi combaterii criminalităţii stradale. Peste 300 de poliţişti au acţionat pe parcursul zilelor de sâmbătă, 26 aprilie şi duminică, 27 aprilie, constatând şase infracţiuni, iar ca urmare a abaterilor constatate, au aplicat 237 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 65.000 de lei. Dintre acestea, 22 de sancţiuni au fost aplicate conform prevederilor legale pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 13 conform prevederilor privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, în timp ce 196 de sancţiuni au fost aplicate participanţilor la traficul rutier, care nu au respectat prevederile privind circulaţia pe drumurile publice.

    10 permise reţinute

    Poliţiştii au verificat peste 230 de autovehicule oprite în trafic, iar 330 de persoane au fost legitimate şi verificate în bazele de date. De asemenea, au reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice 10 permise de conducere şi au retras 12 certificate de înmatriculare.

    Şofer prins cu 1,25 alcoolemie

    Un bărbat în vârstă de 65 de ani, din comuna Baia De Fier, s-a ales cu dosar penal, după ce a călcat strâmb şi s-a urcat băut la volan. Poliţiştii l-au identificat pe acesta în trafic în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 605/C, pe raza comunei Baia de Fier, având o îmbibaţie de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Orăşenesc Novaci, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, în după-amiaza zilei de 27.04.2014, ora 15:30, poliţiştii din Oraşul Târgu-Cărbuneşti au identificat în trafic un alt bărbat, de 58 ani, din comuna Jupâneşti, în timp ce conducea un moped pe DJ 661 Jupîneşti, din direcţia Târgu-Cărbuneşti-Bărbăteşti, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, având o îmbibaţie de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul de Urgenţă Târgu-Cărbuneşti pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Poliţiştii continuă cercetările, în cauză fiind constituit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice cu o îmbibaţie alcoolică peste limita legală şi fără a poseda permis de conducere.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: