spot_img
9.2 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăEvenimentZece persoane duse la audieri în urma unui scandal din cartierul Obreja

    Zece persoane duse la audieri în urma unui scandal din cartierul Obreja

    Scandal ca în Vestul Sălbatic între mai multe persoane de etnie romă, din cartierul Obreja. Echipaje de poliţie, dar şi mascaţii au fost solicitaţi să intervină pentru aplanarea acestuia. Conform oamenilor legii, la baza conflictului ar fi stat mai multe neînţelegeri mai vechi, între două persoane. Cei implicaţi au fost conduşi la sediu, acolo unde au fost obligaţi să dea socoteală.

    Cearta a început în urma unor discuţii în contradictoriu, între două persoane. Pentru că nu ajungeau la un numitor comun, respectivii au început să îşi împartă pumni şi picioare. Pentru că au văzut scenele, apropiaţii celor doi au început la rândul lor să lovească în stânga şi în dreapta, în disperata încercare de a le veni în ajutor celor doi. În final, scandalul a fost aplanat de forţele ajunse la faţa locului. O femeia a fost rănită, fiind transportată imediat la spital pentru a beneficia de îngrijiri medicale.

    ,,Poliţia municipiului Târgu Jiu a fost solicitată să intervină în cazul unui conflict spontan în Cartierul Obreja, izbucnit între două persoane, la care s-au alăturat și altele ulterior. Conflictul a fost aplanat și persoanele implicate au fost conduse la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor și aplicarea măsurilor legale. În urma conflictului a rezultat o victimă, care a fost transportata la spital pentru îngrijiri medicale. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor persoanelor implicate, şi a împrejurărilor producerii incidentului, în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea liniştii şi ordinii publice”, au comunicat reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj. Conform unor surse, la audieri au fost duse cel puţin zece persoane.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: