spot_img
Altele
    AcasăEvenimentZeci de localnici din Bumbești Jiu au fost mușcați de un câine...

    Zeci de localnici din Bumbești Jiu au fost mușcați de un câine agresiv. „Mi-a sfâșiat pulpa“

    Zeci de persoane din orașul Bumbești Jiu au fost mușcate de un câine agresiv care trăiește pe strada Gării, din localitatea. Autoritățile încă nu au reușit să prindă maidanezul.

    Maria Flondor lucrează ca poștăriță și a fost mușcată la începutul acestui an.

    „Nici nu am avut timp să realizez ce s-a întâmplat pentru că este un câine care mușcă pe furiș. Vine de sub mașini și mușcă. Eu eram în dreptul unei scări și urma să intru. M-am trezit că simțeam ceva greu pe piciorul stâng, spre gleznă. Când a început să dea din cap, să mârâie, m-am întors și am văzut că este vorba de un câine. S-a întâmplat pe strada Gării. Este zona unde mușcă. Am mers la spital și am făcut vaccinul antitetanos. În aceeași zi am mers de două ori la spital. Și acum am urme pe picior de la mușcătură. După câteva zile a mușcat o altă persoană din zonă, care a avut nevoie de fire puse la picior și a făcut antirabicul. Am 16 ani de când lucrez la poștă și nu am fost mușcată de vreun câine“, ne povestește femeia.

    „Este zona în care stau cu ochii în patru“

    Zilele trecute, câinele a încercat din nou să o muște. „Când trec prin zina respectivă sunt atentă și la mașini pentru că nu știu de unde apare. Săptămâna trecută a ieșit iar de sub mașină și a încercat să vină spre mine. Cred că este vorba de o femelă, de culoare gri mai flocos“, ne mai spune poștărița. Aceasta a sesizat la Primărie, dar câinele agresiv nu a fost prins până în prezent. „Este zona în care stau cu ochii în patru. Stau și mă învârt în loc“, a adăugat femeia mușcată de câine.

    „A ieșit de sub mașină și m-a apucat de picior“

    Cornelia Pătrășcoiu, în vârstă de 69 de ani, a fost mușcată de același câine în urmă cu doar câteva zile: „„Este un câine care a mușcat multe persoane. Cred că sunt 30 de persoane mușcate, dar nu se interesează nimeni. Veneam pe stradă și nu se vedea nimic. A ieșit de sub mașină și m-a apucat de picior. Mi-a rupt pulpa. Pe 25 august s-a întâmplat. Am fost la spital la Bumbești Jiu și am fost trimisă la Boli Infecțioase la Târgu Jiu ca să fac vaccinurile. Trag și acum cu piciorul. Am piciorul bandajat. Merg la tratament în continuare. Am de făcut vaccinul antirabic până pe 22 septembrie“.

    Primarul localității Bumbești Jiu, Constantin Bobaru, a precizat că cetățenii au sesizat comportamentul agresiv al acestui câine și că va încerca să găsească soluții.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: