spot_img
6.2 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăExterneLiderii Rusiei și Chinei se întâlnesc pe Drumul Mătăsii

    Liderii Rusiei și Chinei se întâlnesc pe Drumul Mătăsii

    Sursa foto: evz.ro

    Preşedinţii Chinei, Xi Jinping, şi Rusiei, Vladimir Putin, se întâlnesc joi în Uzbekistan pentru un summit regional care arată ca un front împotriva Occidentului, în pline tensiuni exacerbate de războiul din Ucraina, comentează AFP.

    Lui Xi Jinping şi Vladimir Putin li se vor alătura în oraşul Samarkand, o etapă-cheie pe străvechiul Drum al Mătăsii, liderii Indiei, Pakistanului, Turciei, Iranului şi altor ţări pentru un summit de două zile al Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (SCO).

    Dacă vineri va avea loc principala reuniune a acestui summit, întâlnirea bilaterală dintre preşedinţii chinez şi rus de joi va fi cea mai analizată, ţările lor fiind în centrul unor crize diplomatice internaţionale.

    Pentru Putin, care încearcă să accelereze un pivot spre Asia în faţa sancţiunilor occidentale împotriva Moscovei pentru invadarea Ucrainei, acest summit este ocazia de a arăta că Rusia nu este izolată pe scena mondială.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: